Cu ceva vreme in urma, total intamplator, am auzit o observatie interesanta:
"Fotografia nu poate fi denumita arta deoarece nu exista critici profesionisti!"
Zilele acestea am vazut toata zarva pe tema Concursului Epson&Nikon si ma face m-a facut sa ma gandesc la urmatorul lucru:
Exista oare cineva cu pregatirea culturala si tehnica necesara capabil sa evidentieze atat greselile si salbiciunile cat si punctele forte ale unei imagini? Cineva capabil sa faca diferenta dintre doua imagini cu acelasi subiect, si sa decida care este mai buna sau mai putin buna?
Raspunsul standard ar fi ca astfel de critica poate fi primita de la alti fotografi.
Problema este ca sunt putini cei care sunt suficient de instruiti si care au timpul si bunavointa pentru a oferi o critica pertinenta.
Poate de la comunitate, compusa din amatori, de la care obtii de regula fie raspunsuri prea scurte, fie observatii vagi , pe care trebuie sa le filtrezi.
Si atunci ce faci? Arunci o imagine in "salbaticie" si speri ca din toate observatiile si comentariile primite sa tragi anumite concluzii cu privire la imaginea respectiva?
Autocritica e subiectiva. Asa ca iese din discutie.
Comparatia cu alte imagini similar, este si ea o idee, dar , cred eu, vei ajunge la emulare si apoi copiere a unor imagini!(Poate totusi nu este o idee rea ca uneori sa incercam sa refacem cate un cadru deosebit al altcuiva, pentru a vedea partea tehnica implicata iar apoi sa ii adaugam elementul personal)
In final, cum poti decide daca o imagine este buna sau nu? Cine este cu adevarat in masura sa critice o imagine dat fiind gradul de subiectivism implicat in fotografie? Cum poti sa obtii acel feed-back necesar pentru a avansa in fotografie? Este suficient sa mergi inainte aruncand diverse in perete pana gasesti ceva ce se va lipi?